A fost efectuată la Melbourne tragerea la sorți. Simona Halep se află în aceeași jumătate de tablou cu Garbine Muguruza și Victoria Azarenka, în timp ce Serena Williams, Maria Sharapova și Agnieszka Radwanska se află în cealaltă jumătate. Pe tabloul masculin, Roger Federer a ajuns în jumătatea de tablou a lui Novak Djokovic, iar Rafael Nadal și Stan Wawrinka se află în jumătatea lui Andy Murray.

Tabloul feminin complet se află aici, în timp ce tabloul masculin complet este aici. Iată cum stau lucrurile în detaliu pe tabloul feminin:

Jumătatea inferioară a tabloului

Sfertul Simonei Halep

Simona, favorită numărul doi, începe împotriva unei jucătoare venite din calificări, iar în runda a doua adversara ei se alege dintre Bojana Jovanovski sau Alizé Cornet. Din optimi poate da de jucătoare aflate în primele douăzeci de favorite: Madison Keys, favorită numărul 15, sau Ana Ivanovic, favorită numărul 20. În sferturi, printre jucătoarele pe care le poate întâlni se numără Venus Williams (favorită numărul 8), Karolina Pliskova (favorită numărul 9), Ekaterina Makarova (favorită numărul 21 și adversara care a eliminat-o anul trecut în sferturile de finală), Sabine Lisicki (favorită numărul 30) sau Andreea Mitu.

Alte meciuri interesante din primul tur: Andreea Mitu vs. Julia Goerges, Venus Williams vs. Johanna Konta.

Sfertul Garbinei Muguruza

Garbine, care începe contra lui Anett Kontaveit, ar putea avea parte de o piatră de încercare în turul doi, în persoana Mirjana Lucic-Baroni. În turul trei, spanioloaica ar putea avea din nou de furcă, în cazul în care dă peste Caroline Garcia, favorită numărul 32 și una dintre jucătoarele care au părut într-o formă bună la început de an. În optimi, putem avea un meci blockbuster între Muguruza și Azarenka, sosită la Melbourne ca favorită 14. Alexandra Dulgheru, aflată și ea în acest sfert de tablou, ar putea juca în turul doi împotriva lui Angelique Kerber, favorită numărul 7. Irina-Camelia Begu se află tot în această zonă a tabloului și deschide cu Johanna Larsson.

Alte meciuri interesante din primul tur: Caroline Garcia vs. Barbora Strycova, Kirsten Flipkens vs. Mirjana Lucic-Baroni.

Jumătatea superioară a tabloului

Sfertul Serenei Williams

Numărul unu mondial și actuala deținătoare a trofeului începe cu un meci împotriva Camilei Giorgi, iar în optimi poate da de cea mai bună prietenă a sa, Caroline Wozniacki, favorită numărul 16. Belinda Bencic, învingătoarea Serenei anul trecut la Toronto, se află pe această parte a tabloului și debutează împotriva americancei Alison Riske. În cazul în care nu vor exista upset-uri, adversara lui Bencic din optimi va fi Maria Sharapova, care abordează Open-ul Australian din postura de favorită 5. Adversara Sharapovei din primul tur este Nao Hibino.

Alte meciuri interesante din primul tur: Ajla Tomljanovic vs. Kateryna Bondarenko, Heather Watson vs. Timea Babos.

Sfertul Agnieszkăi Radwanska

Aga, care se întâlnește în primul tur cu Christina McHale, ar putea da în turul doi de Eugenie Bouchard, iar în turul trei de Samantha Stosur. Printre adversarele potențiale ale Agăi în optimi se numără Roberta Vinci, favorită numărul 13, și Sloane Stephens, favorită numărul 24. Monica Niculescu, aflată în acest sfert de tablou, va juca în primul tur cu Teliana Pereira și, dacă trece de aceasta, se poate întâlni, în turul doi, cu favorita numărul 22, Andrea Petkovic. Petra Kvitova, favorită numărul 6, debutează contra unei jucătoare venită din calificări și ar putea avea un meci de foc în turul trei, împotriva Kristinei Mladenovic, favorita numărul 28.

Alte meciuri interesante din primul tur: Eugenie Bouchard vs. Aleksandra Krunic, Kristina Mladenovic vs. Dominika Cibulkova.

Leave a Reply

Your email address will not be published.