O fi fost o chestiune de orgoliu. O fi fost dorința de a-și lua revanșa după cele două heartbreak-uri majore pe care le-a suferit anul acesta, în finala de la Wimbledon și în cea de la US Open. O fi fost dragostea mistuitoarea a fanilor, care și-a făcut din nou simțită prezența. O fi fost dorința de a rezolva calificarea în semifinale cât mai repede și mai simplu cu putință. Or fi fost toate la un loc.

Oricare ar fi explicația, Roger Federer a avut ieri o Sparta pentru care a luptat. Într-o oră și șaptesprezece minute, cât a avut nevoie pentru a-l învinge pe Novak Djokovic cu 7-5, 6-2, n-a existat nici un moment în care elvețianul să nu fi arătat ca un războinic pus pe fapte. Nici măcar la sfârșit Federer nu și-a permis să zâmbească prea larg și prea lung. Impresia pe care a lăsat-o, chiar și în timpul strângerii de mână de la fileu, a fost de concentrare și de determinare. Barba pe care și-a lăsat-o să crească a ajutat. Roger cel atât de suav de obicei părea scos direct din Cei 300. Sălbatic și sexy.

Cam așa a arătat și jocul lui. A servit ca un barbar, câștigând 75% din punctele jucate cu primul serviciu, 67% cu cel de al doilea. Ritmul pe care l-a imprimat în game-urile pe care le-a jucat la serviciu, cu excepția celui de al treilea din setul secund, a fost incredibil. Combinația de viteză și plasament l-au făcut pe dumnezeul returului din ATP, aflat de partea cealaltă a fileului, să nu găsească aproape deloc terenul. Djokovic a câștigat doar 25% din punctele jucate returnând primul serviciu și 33% cel de al doilea. Federer, pe de altă parte, a făcut ce a făcut și a găsit aproape negreșit terenul în momentele cheie. Din toată parada de lovituri de aseară, cele mai impresionante nu au fost, culmea, voleurile și demi-voleurile meșteșugite, ci forehandurile și bakchandurile, lovite cu un timing excelent, cu un abandon total și în unghiuri care au făcut imposibile faimoasele recuperări ale lui Djokovic.

„Nu am avut follow-through în lovituri, nici un pic de adâncime, ca să fiu sincer, foarte multe greșeli. În esență, dacă joci așa împotriva lui Roger, nu ai nici o șansă”, a zis Nole, adăugând că una dintre cheile victoriei pentru Federer a fost felul în care a mixat loviturile. „A folosit slice-ul și spin-ul cu foarte mult cap. A servit eficient. Eu am avut multe erori neforțate. I-am oferit pe tavă victoria, în special în setul secund”.

Federer a avut o viziune un pic diferită față de Nole. „Nu cred că am mixat așa de nebunește, ca să fiu sincer”, a zis el, continuând: „Nu m-am bazat pe cine știe ce tactici nebunești. A fost un joc foarte direct, genul pe care l-am jucat de multe ori împotriva lui în trecut. Jocul meu se bazează pe mixul de lovituri, pe schimbarea spin-ului. Al lui este să te preseze. Cred că amândoi am jucat jocul nostru obișnuit, iar deznodământul a fost unul favorabil mie în această noapte”.

Deși Djokovic are partea lui de dreptate – de mult timp nu l-am mai văzut jucând așa de dezlânat și incapabil să se concentreze în momentele mari – ceea ce spune Federer pare că seamănă mai mult cu ceea ce am văzut pe teren. Nu mi s-a părut că Roger a atacat ca nebunul sau că a dat cu chip & charge-ul până n-a mai putut (nici nu știu dacă a făcut vreun SABR sau nu). Mi s-a părut că, dimpotrivă, a jucat exact ceea ce a zis: un joc direct, în care nu a căutat floricele stilistice, ci soliditate, un joc care l-a mai slujit, de altfel, și în alte victorii memorabile în fața lui Djokovic, cum a fost aceea din semifinalele de la Roland Garros 2011. Acesta este tipul de joc care, atunci când îi iese elvețianului, îi răpește sârbului exact ceea ce el are mai drag: dictatul ritmului de pe baseline și schimbarea direcțiilor cu nonșalanță.

Splendidă prin felul în care a fost meșteșugită, victoria l-a trimis pe Federer deja în semifinale la Londra și l-a adus din nou în avantaj în head-to-head-ul cu Nole (22-21). Însă asta nu înseamnă că elvețianul se poate culca pe o ureche. De altfel, Roger a recunoscut că Novak rămâne favorit la câștigarea acestui turneu. „E departe de a fi ieșit din turneu. Așa cum îl știu eu pe Novak, el va găsi o modalitate de a deveni mai greu de învins de acum înainte”, a zis Federer.

Așa cum îl știm cu toții pe sârb, este imposibil de imaginat că el nu va găsi încă o viteză suplimentară pentru a reintra în dispozitiv. Sigur e că, pentru a se merge în semifinale, Nole trebuie să-l învingă pe Tomas Berdych, o treabă nu tocmai imposibilă, căci conduce Djokovic conduce în întîlnirile directe cu cehul cu 20-2. În ceea ce-l privește pe Roger Federer, există un singur scenariu în care acesta nu se califică mai departe din poziția de câștigător al Grupei Stan Smith, iar acela este scenariul în care Berdych îl învinge pe Djokovic, iar elvețianul pierde la Nishikori. În toate celelalte scenarii, Federer merge mai departe de pe primul loc în grupă.

Până joi, însă, Roger se poate scălda în lumina dulce a celei de-a treia victorii obținute în 2015 în fața lui Djokovic. Una dintre concluziile la ceea ce s-a întâmplat aseară este că Nole este totuși, și el, uman. Iar când arsenalul formidabil al sârbului amenință să întunece cerul de deasupra terenului, elvețianul rămâne pe moment singurul jucător capabil să se uite dincolo de fileu și să spună: Then we will fight in the shade.

Leave a Reply

Your email address will not be published.