David Ferrer l-a eliminat pe liderul mondial din turneul de la Monte Carlo. Este pentru prima dată în ultimii zece ani când finala se va juca fără Nadal. Dar pentru cine a văzut primele două meciuri ale lui Rafa în Principat, ceea ce s-a întâmplat astăzi nu este tocmai cronica unui eşec neanunţat.

Şi cu Gabashvili, şi cu Seppi, Nadal a fost şi nu prea a fost el însuşi. Doar că, ba cu nivelul mult inferior al oponenţilor, ba cu time warning-urile, ba cu recordurile bătute, ba cu frumuseţea decorului, fluctuaţiile din jocul lui s-au camuflat bine. Astăzi, în game-ul trei al setului unu, la 2-0 pentru David Ferrer, pe serviciul acestuia, s-a jucat un game monstru, de aproape şaisprezece minute. Rafa şi-a obţinut oportunitate de break după oportunitate de break, numai pentru a le irosi cu retururi chinuite, plantate în fileu sau torpilate prin tribune. La al cincilea punct de break, liderul mondial a reuşit. A câştigat pe serviciul lui Ferrer, numai pentru ca, în game-ul următor, să joace oribil şi să îşi piardă din nou serviciul, nu oricum, ci cu o dublă greşeală.

Iar pattern-ul acestui meci deja se stabilise. Rafa era într-un roller coaster calitativ, în timp ce Ferrer era într-o misiune. Simplă: l-a tocat pe Nadal pe backhand, cu o intensitate şi o determinare aproape demonică. Iar lui Nadal nu i-a mai rămas decât să guste pe propria-i piele cum e să fii pisat nemilos, pe lovitura ta mai slabă, tactică pe care la rându-i, a exploatat-o atâţia ani, fără scrupule, cu succesul pe care îl ştim cu toţii. Dacă s-a uitat la meci, în timp ce-şi aştepta rândul să intre pe teren, îmi imaginez că Federer zâmbea cu subînţeles.

Pe cât de simplu, pe atât de eficient a fost planul lui Ferrer. Nadal fie a greşit cu backhand-ul, fie mingile care au plecat din reverul lui au fost atât de moi, încât David a avut tot timpul din lume să bliţuiască o lovitură câştigătoare în colţul din stânga al terenului lui Nadal. În fine, fie Rafa s-a retras muult pentru a lovi mingea cu forehandul, rezultatul final fiind acelaşi ca şi în varianta doi. Drept pentru care, singura lovitură de backhand memorabilă a lui Rafa a venit la 2-3, 15-40, în setul unu, pe serviciul lui Ferrer, când, miraculos, liderul mondial a reuşit să biciuiască un rever cross-court, care a scos oftaturi admirative din tribune.

Tiebreak-ului setului unu a început cu Rafa câștigând primul punct jucat, pe serviciul lui David. Iar lumea de pe Twitter îl compătimea deja pe numărul doi spaniol pentru felul în care şi-a irosit şansele de a câştiga setul. Ei bine, compătimirile n-au durat prea mult. Căci Nadal, lipsit de lovituri, lipsit de inspiraţie a arătat cât de rău poate să joace cel mai bun jucător al lumii pe zgură. Şi nu a fost vorba numai că lui Nadal nu îi ieşeau lovituri pe care le scotea, alteori, ca pe iepuri din pălărie. Nu. Jucătorul de al cărui nume se leagă, precum o etichetă, sintagma „puternic mintal”, a părut dintr-o dată temător, tremurător.

În setul doi, David a jucat pur şi simplu fără greşeală, până la 5-2, când a servit pentru meci. Atunci lumea de pe Twitter l-a compătimit iar pe numărul doi spaniol pentru felul în care şi-a irosit şansele de a-şi adjudeca meciul. Mai ales că, în următorul game, acel Nadal care a câştigat opt titluri la Monte Carlo a apărut şi el, în final, pe teren. Mult prea târziu, însă.  Calmat, Ferrer a închis meciul la următoarea oportunitate şi a realizat ceea ce nu a mai reuşit nimeni în zece ani de zile, să-l împiedice pe Nadal să acceadă în finală.

Foto: Tennis TV

Foto: Tennis TV

Semnificaţia acestui fapt este transparentă pentru toată lumea. Ferrer face istorie, Nadal încheie una. Iar jocul lui pare să se fi deşirat pe la toate cusăturile. Serviciul unu, pe care şi-a construit succesul de anul trecut pe hard-ul american nu mai este la fel de bine plasat. Serviciul doi nu este vulnerabil, ci merge de-a dreptul pe avarie. Backhand-ul, pe care şi-l upgradase o dată în 2010, iar apoi încă o dată în 2013, tocmai pentru a face faţă reverului superior al lui Djokovic, este mai firav ca niciodată. Scurtele au fost, de cele mai multe ori, deficient executate sau au venit în momente total neinspirate.

Problema este că Rafa nici la retur nu stă mai bine. Mingi returnate mult în tribune, rame, datorate în mare parte unei poziţionări defectuoase la primire, pe care le-am văzut la Miami, în special în finală, au revenit chiar şi pe zgură, arătând mai degrabă simptomatice, decât efectul unei căderi de-un meci.

Ceea ce e mai îngrijorător, totuşi, este că regele zgurii nu mai ştie sau nu mai poate să patineze pe zgură. Rafa a rămas mai tot timpul înţepenit din picioare, arătând ca un Bambi nesigur pe suprafaţa unui lac îngheţat. Nu este prima dată când lui Nadal i se întâmplă asta. L-am mai văzut în situaţii similare, dar de fiecare dată el a încercat să compenseze lovind cu toată puterea din trunchi şi mergând foarte mult pe instinctul care îi permitea să plaseze loviturile în teren sau pe linii. Asta nu s-a întâmplat deloc azi. Liderul mondial a terminat meciul cu 44 de erori neforţate.

Cât despre David, el a jucat frumos, spectaculos, echilibrat şi, mai ales, necruţător. Spaniolul mai mic a trăit o zi cu adevărat mare.

2 Responses

  1. Mihai Dogariu

    Care este prima întrebare la început de fiecare turneu? Și asta de ceva ani încoace:„Cine îl bate pe Nadal aici?” Cred că asta frige mai mult decât cine pleacă cu trofeul acasă. Ce se joacă aici „tenis” ori „nadal”?

    Ferrer a strălucit la MC. Felicitări lui, astăzi este băiat mare.

    Răspunde
    • Dana Maria

      De fapt, prima intrebare la inceputul fiecarui turneu este: Cine ii bate pe Nadal, Federer, Djokovic si Murray? Upset-ul este unul din ingredientele principale in fiecare turneu. N-ai ce-i face.

      Răspunde

Leave a Reply to Dana Maria Cancel Reply

Your email address will not be published.